România, informaţii utile

Studii în România

Descoperiţi ţara noastră studiind aici! Fie că alegeţi un studiu pe termen lung sau doar temporar, prin intermediul unei burse sau a unor stagii de schimb – a te integra într-un nou sistem de învăţământ este o experienţă de viaţă esenţială şi extinde viziunea academică.

România are un sistem de învăţământ performant şi modern, cu o tradiţie consolidată în domenii ale învăţământului superior, precum matematica, tehnologia informaţiei, medicină şi drept.

Cetăţenii străini pot studia la noi în ţară pe cont propriu sau prin intermediul unei burse. Mai jos, găsiţi toate informaţiile: actele şi documentele necesare şi condiţiile care trebuie îndeplinite.

I. Pe cont propriu

Cetăţeni din state membre UE:

Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.

Candidaţii provenind din aceste state depun dosarele direct la universităţile pentru care optează, însoţite de atestatulde recunoaştere a studiilor emis de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul MECTS (http://www.cnred.edu.ro/).

În cazul în care accesul la universitatea vizată se realizează prin concurs de admitere, perioada sesiunilor de admitere, formele şi probele de concurs se stabilesc prin metodologiile proprii de admitere ale fiecărei universităţi, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă de circulaţie internaţională, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică.

Candidaţii admişi pe un loc de studii cu taxă pot ocupa ulterior locuri de studii fără taxă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, potrivit criteriilor de performanţă, în baza autonomiei universitare.

Cetăţeni non-UE    

Cuantumul minim al taxelor de şcolarizare şi condiţiile de plată a studiilor pe cont propriu valutar pentru cetăţenii străini din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană, sunt stipulate în Ordonanţa Guvernului nr. 22/29 august 2009 (vezi Anexa 1).

Taxele de şcolarizare se achită cu anticipaţie pentru o perioadă de 9 luni, indiferent de data prezentării efective la studii.

Cetăţenii din statele non-UE se pot înscrie la studii în România fără examen de admitere, trimiţând dosarul de candidatură direct universităţii pentru care optează, potrivit calendarului stabilit de catre fiecare universitate.

 

În prim plan

Ambasada inchisa in 27.05.2019

24.05.2019

Stimați cetățeni, vă informăm că Ambasada României în R. Cipru va fi închisă în ziua de luni, 27.05, datorită împlicării întregului personal al…

Concert extraordinar al artistilor Remus Azoitei si Eduard Stan, la preluarea presedintiei romane a Consiliului UE

16.01.2019

Concertul extraordinar al virtuozilor Eduard Stan, la pian, si Remus Azoitei, la vioara, in cinstea preluarii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE, a …

Expozitie de pictura Romania-Grecia-Cipru

07.10.2018

La data de 18 octombrie va avea loc vernisajul expozitiei de arta contemporana "Romania-Grecia-Cipru", la ora 19.00, in holul galeriei Melina Merkouri din…

Ambasada este inchisa in data de 8.10

07.10.2018

Dragi concetateni, Ambasada Romaniei la Nicosia este inchisa in ziua de luni, 8.10, ca urmare a referendumului din 6 si 7 octombrie. Va multumim pentru…
  • Embassy of Romania - Nicosia, Cyprus on Facebook (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Pasapoarte primite la sectia consulara. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Inregistare voluntara la ambasada. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');