România

MAE a preluat, pentru un an, preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a preluat, vineri, pentru o perioadă de un an, preşedinţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU), de la Ministerul Afacerilor Interne, informează un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Funcţia de preşedinte al CNDIU va fi exercitată în etapa următoare de către secretarul de stat Dan Neculăescu.

Printre activităţile avute în vedere la nivelul CNDIU în cursul acestui an se află analizarea transpunerii în legislaţia internă a unor norme internaţionale de drept umanitar, precum şi examinarea proiectelor de lege pentru ratificarea unor amendamente la tratate internaţionale relevante, arată sursa citată.

De asemenea, printre obiectivele vizate de CNDIU în 2018 se află accelerarea demersurilor de elaborare a unei noi Strategii naţionale de aplicare a dreptului internaţional umanitar şi organizarea unor evenimente internaţionale de profil. În acest sens, o Conferinţă regională pe teme de drept internaţional umanitar pentru statele din Europa Centrală şi de Sud-Est va fi organizată la Bucureşti, în perioada 27-28 martie 2018, de către CNDIU, împreună cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, precizează MAE.

Reuniunea va prilejui discutarea unor aspecte de interes comun din sfera aplicării dreptului internaţional umanitar, precum şi realizarea unui schimb de bune practici cu privire la maniera de funcţionare a comisiilor naţionale de drept internaţional umanitar.

Activitatea CNDIU în 2018 are o relevanţă aparte în special din perspectiva candidaturii României la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, contribuind la consolidarea profilului ţării noastre pe dimensiunea de drept internaţional, subliniază Ministerul Afacerilor Externe.

Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU) este un organ consultativ al Guvernului înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 420 din 29 martie 2006 şi reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Ministerului Mediului.

Preşedinţia Comisiei este asigurată, prin rotaţie, pe bază anuală, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, la nivel de secretar de stat.

Printre atribuţiile CNDIU se numără examinarea măsurilor necesare la nivel naţional în vederea aplicării şi prevenirii violării normelor de drept umanitar cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte şi urmărirea transpunerii în legislaţia internă a normelor internaţionale de drept umanitar. 

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

În prim plan

Ghidul alegătorului român din străinătate

11.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material…

Concert extraordinar al artistilor Remus Azoitei si Eduard Stan, la preluarea presedintiei romane a Consiliului UE

16.01.2019

Concertul extraordinar al virtuozilor Eduard Stan, la pian, si Remus Azoitei, la vioara, in cinstea preluarii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE, a …

Ambasada este inchisa in data de 8.10

07.10.2018

Dragi concetateni, Ambasada Romaniei la Nicosia este inchisa in ziua de luni, 8.10, ca urmare a referendumului din 6 si 7 octombrie. Va multumim pentru…

Expozitie de pictura Romania-Grecia-Cipru

07.10.2018

La data de 18 octombrie va avea loc vernisajul expozitiei de arta contemporana "Romania-Grecia-Cipru", la ora 19.00, in holul galeriei Melina Merkouri din…
  • Embassy of Romania - Nicosia, Cyprus on Facebook (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Pasapoarte primite la sectia consulara. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Inregistare voluntara la ambasada. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');