România

România susţine un acord de asociere UE-San Marino; ne-am exprimat speranţa că acest acord va fi definitivat în 2019

​România susţine un acord de asociere Uniunea Europeană – San Marino, iar oficialii români speră că acest acord va fi definitivat în 2019, când ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a declarat, vineri, ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu.

Acesta a susţinut o declaraţie de presă comună cu omologul său din San Marino, Nicola Renzi.

Şeful diplomaţiei române a declarat că aceasta este prima vizită a unui ministru de externe din San Marino în România şi este una simbolică.

"Anul acesta, în 2018, celebrăm 50 de ani de relaţii diplomatice", a punctat Meleşcanu. El a afirmat că, în timpul consultărilor cu omologul său, a vorbit şi despre viitorul relaţiilor economice între cele două ţări. "Forumul de afaceri organizat de Ambasada României la Roma, anul trecut, a reprezentat un pas important în dezvoltarea acestor raporturi şi considerăm că trebuie valorificate concluziile şi pe viitor", a menţionat Meleşcanu.

Totodată, ministrul român a subliniat că românii din San Marino "reprezintă a doua categorie de persoane ne-naţionale care trăiesc pe teritoriul republicii". În acest context, a spus el, a vorbit cu Renzi despre "ideea posibilă de a încheia un acord consular".

"Am evidenţiat şi poziţia fermă a României de a sprijini avansarea evoluţiilor în domeniul negocierii unui acord de asociere între Uniunea Europeană şi Republica San Marino", a detaliat Meleşcanu şi a precizat şi o eventuală dată pentru realizarea acestui lucru.

"Ne-am exprimat speranţa că acest acord va fi definitivat cu ocazia sau sub preşedinţia României în 2019", a detaliat ministrul român de externe.

La rândul său, Nicola Renzi a spus că relaţiile celor două ţări au evoluat şi datorită "prezenţei unui număr mare de cetăţeni români în San Marino". Cetăţenii din San Marino au "o profundă recunoştinţă" faţă de românii ce lucrează în această ţară, a evidenţiat oficialul.

Nicola Renzi a subliniat că ţara sa este recunoscătoare pentru sprijinul referitor la acordul de asociere UE - San Marino. Oficialul a dezvăluit că a vorbit cu omologul său şi despre relaţia economică dintre cele două ţări şi a menţionat "un obiectiv important care trebuie realizat" - o eventuală colaborare între camerele de comerţ ale României şi San Marino.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

În prim plan

Ghidul alegătorului român din străinătate

11.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material…

Concert extraordinar al artistilor Remus Azoitei si Eduard Stan, la preluarea presedintiei romane a Consiliului UE

16.01.2019

Concertul extraordinar al virtuozilor Eduard Stan, la pian, si Remus Azoitei, la vioara, in cinstea preluarii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE, a …

Ambasada este inchisa in data de 8.10

07.10.2018

Dragi concetateni, Ambasada Romaniei la Nicosia este inchisa in ziua de luni, 8.10, ca urmare a referendumului din 6 si 7 octombrie. Va multumim pentru…

Expozitie de pictura Romania-Grecia-Cipru

07.10.2018

La data de 18 octombrie va avea loc vernisajul expozitiei de arta contemporana "Romania-Grecia-Cipru", la ora 19.00, in holul galeriei Melina Merkouri din…
  • Embassy of Romania - Nicosia, Cyprus on Facebook (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Pasapoarte primite la sectia consulara. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Inregistare voluntara la ambasada. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');