România

Teodor Meleșcanu la dezbaterea „Security Challenges in the Black Sea Region”

Ministrul afacerilor externe a participat marţi, 9 ianuarie 2018, la Bucureşti, la sesiunea introductivă a dezbaterii „Security Challenges in the Black Sea Region” organizată de New Strategy Center și Center for American Seapower (Hudson Institute, Washington).

În cadrul intervenției sale, ministrul afacerilor externe a abordat subiectul cooperării strategice româno-americane pentru creşterea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, o prioritate a politicii externe a României şi o temă deosebit de importantă pe agenda parteneriatului strategic româno-american. A subliniat că, în ultima decadă, această regiune a recâștigat un loc important în gândirea strategică europeană și americană, date fiind evoluțiile regionale cu impact negativ asupra securității euro-atlantice. A arătat că este necesară consolidarea cooperării multilaterale şi bilaterale, precum şi a măsurilor concrete luate de partenerii aliați pentru a contracara influențele negative și a încuraja evoluțiile cu impact pozitiv.

De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu s-a referit la caracterul în schimbare al riscurilor şi amenințărilor în zona Mării Negre din ultimii ani. În context, a menționat că, pe lângă utilizarea nemijlocită a forței armate în 2014 de către Rusia, statele și societățile din această regiune sunt un “poligon de încercare” pentru „noi manifestări”, de la tactici hibride, la atacuri cibernetice, dar și campanii de propagandă şi ştiri false sau activități militare extinse în proximitatea teritoriului NATO, ceea ce contribuie la accentuarea unei spirale a instabilității regionale.

În lumina acestor evoluții, demnitarul român a subliniat că se impune întărirea relațiilor strategice cu statele din regiunea Mării Negre, dezvoltarea propriilor lor capacități, investirea în reziliența statului și a societății, stimularea fluxurilor economice şi accelerarea proiectelor cu impact pozitiv asupra diversificării şi securităţii energetice. A arătat că, pe lângă agenda puternică pe care o promovează în cadrul NATO, România urmărește o agendă consistentă și în cadrul UE, în special în perspectiva deținerii președinției Consiliului UE, în 2019. Ministrul Teodor Meleșcanu a punctat faptul că România este convinsă că, în ciuda limitărilor şi obstacolelor existente, „cooperarea regională nu trebuie abandonată, ci trebuie reinventată, cu accent pe rezultate concrete“. A exemplificat cu potențialul existent în sfera cooperării maritime, la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, a protecției mediului, a cercetării și inovării, a educației.

În final, ministrul Teodor Meleșcanu a subliniat că „România și SUA trebuie să continue să urmărească obiectivul transformării Mării Negre dintr-o zonă confruntațională într-un pol de stabilitate, o regiune unde logica cooperării și a predictibilității predomină, unde perspectivele economice se ameliorează, iar popoarele și culturile diferite interacționează și coexistă în mod pașnic”.

În prim plan

Concert extraordinar al artistilor Remus Azoitei si Eduard Stan, la preluarea presedintiei romane a Consiliului UE

16.01.2019

Concertul extraordinar al virtuozilor Eduard Stan, la pian, si Remus Azoitei, la vioara, in cinstea preluarii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE, a …

Ambasada este inchisa in data de 8.10

07.10.2018

Dragi concetateni, Ambasada Romaniei la Nicosia este inchisa in ziua de luni, 8.10, ca urmare a referendumului din 6 si 7 octombrie. Va multumim pentru…

Expozitie de pictura Romania-Grecia-Cipru

07.10.2018

La data de 18 octombrie va avea loc vernisajul expozitiei de arta contemporana "Romania-Grecia-Cipru", la ora 19.00, in holul galeriei Melina Merkouri din…

Comunicat de presă - MAE și MAI vor notifica cetățenii prin SMS cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul

08.03.2018

În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția…
  • Embassy of Romania - Nicosia, Cyprus on Facebook (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Pasapoarte primite la sectia consulara. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Inregistare voluntara la ambasada. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');