România

Teodor Baconschi: România şi Bulgaria sunt cuplate în procesul Schengen

 Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat că România şi Bulgaria sunt cuplate în procesul de aderare la Schengen şi că ţara noastră nu ia în calcul, deocamdată, nicio o altă ipoteză.

“Peste trei zile, experţii grupului Sch-Eval (Grupul de Evaluare Schengen - n.r.) vor prezenta în Consiliu ultimul raport de evaluare pentru infrastructură şi aquis-ul Schengen în România şi Bulgaria. Aşteptăm oficial conţinutul acestui raport. În cazul în care rumorile de care vorbiţi se confirmă cu privire la Bulgaria, îmi exprim speranţa că partenerii bulgari vor reuşi într-un timp foarte scurt să-şi pună la punct infrastructura tehnică, astfel încât, la o reevaluare finală, să îndeplinească toate condiţiile. După cum ştiţi, cele două state sunt cuplate în acest proces, nu luăm, deocamdată, în calcul nicio altă ipoteză”, a afirmat şeful diplomaţiei române, întrebat dacă România ia în calcul o separare de Bulgaria, în contextul în care unele zvonuri spun că raportul pe care-l va avea ţara vecină arată că nu este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderare.

Ministrul Afacerilor Externe a participat marţi la conferinţa organizată cu prilejul preluării de către Republica Ungară a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, unde a punctat şi importanţa dialogului României şi Bulgariei cu preşedinţia ungară a UE.

“Cooperarea dintre România şi Bulgaria cu Ungaria pe perioada preşedinţiei semestriale este o necesitate care ţine şi de ambiţia legitimă a statelor care au intrat mai recent în UE de a nu mai fi tratate ca nou-veniţi, care, prin simplu fapt că sunt nou-veniţi, ar avea un alt statut”, a mai spus Baconschi. 

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

În prim plan

Ghidul alegătorului român din străinătate

11.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material…

Concert extraordinar al artistilor Remus Azoitei si Eduard Stan, la preluarea presedintiei romane a Consiliului UE

16.01.2019

Concertul extraordinar al virtuozilor Eduard Stan, la pian, si Remus Azoitei, la vioara, in cinstea preluarii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE, a …

Ambasada este inchisa in data de 8.10

07.10.2018

Dragi concetateni, Ambasada Romaniei la Nicosia este inchisa in ziua de luni, 8.10, ca urmare a referendumului din 6 si 7 octombrie. Va multumim pentru…

Expozitie de pictura Romania-Grecia-Cipru

07.10.2018

La data de 18 octombrie va avea loc vernisajul expozitiei de arta contemporana "Romania-Grecia-Cipru", la ora 19.00, in holul galeriei Melina Merkouri din…
  • Embassy of Romania - Nicosia, Cyprus on Facebook (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Pasapoarte primite la sectia consulara. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • Inregistare voluntara la ambasada. (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');
  • (function(i,s,o,g,r,a,m){i['GoogleAnalyticsObject']=r;i[r]=i[r]||function(){ (i[r].q=i[r].q||[]).push(arguments)},i[r].l=1*new Date();a=s.createElement(o), m=s.getElementsByTagName(o)[0];a.async=1;a.src=g;m.parentNode.insertBefore(a,m) })(window,document,'script','//www.google-analytics.com/analytics.js','ga'); ga('create', 'UA-58301864-1', 'auto'); ga('send', 'pageview');